Cumpărătorii de terenuri agricole au rămas și anul trecut atrași de județul Timiș, unde sunt în continuare, conform datelor analizate de Profit.ro, cele mai multe tranzacții. În Constanța, însă, au fost raportate cinci dintre cele mai scumpe loturi vândute în 2018, chiar dacă județul de la malul mării ocupă locul cinci după volumul de contracte generate. Constănțenii Dumitru și Stelian Caraman sunt autorii celei mai mari tranzacții din 2018.
Preluarea grupului Rompetrol de către compania chineză CEFC va însemna un parteneriat pe termen foarte lung, care va fi benefic atât pentru compania petrolieră, cât și pentru economia României, a declarat, luni, Cătălin Dumitru, vicepreședintele KMG International (fostul Rompetrol Group), prezent la o conferință pe teme energetice.